Mai jos va vom prezenta CUVANTUL INAINTE prezentat in monografia localitatii Mitocu Dragomirnei.
Ideea elaborării, tipăririi şi definitivării unor monografii ale satelor s-a lansat şi propagat mai ales după 1918, când, ctitorul şi promotorul şcolii sociologice româneşti, Dimitrie Guşti (1880-1955), el însuşi iniţiatorul şi realizatorul primelor anchete şi investigaţii ştiinţifice moderne pe această temă, fixa o sumă de criterii teoretice şi edita cele dintâi lucrări model, aducând în atenţia oamenilor de ştiinţă şi a reprezentanţilor vieţii politice din epoca interbelică aspecte, probleme, imperative majore ale lumii rurale.
Monografiile, documentele sociologice realizate, dar mai ales scrierile sale principale - Egois şi altruism, Sociologia rnilitans, Ştiinţa realităţii sociale, Problema sociologiei — continuă să lumineze, să fertilizeze, să modeleze gânduri şi preocupări ale unor învăţători, profesori, preoţi, medici, ingineri, intelectuali ai satelor, care i-au cules şi înţeles îndemnul şi încearcă să-1 fixeze şi imortalizeze în bronzul slovei.
în ultimele decenii, de după cea de-a doua conflagraţie mondială, numeroase şi valoroase monografii dedicate unor aşezări rurale din Bucovina - ca, de pildă, cele despre Rădăşeni, Lămăşeni, Botoşana, Sadova, Fundu Moldovei, Putna, Arbore, Suceviţa, Mahala, Călugăriţa, Cupca, Gălăneşti etc. - au fost elaborate şi semnate de Mibai şi Ana Niculăiasa, Vasile Boca, Gheorghe Rusu, Filon-Lucău Dănilă, Dumitru Rusan, Ileana Creţan, Avramia şi Gheorghe Dolinski, Valerian Procopiuc, Ion Nandriş, Valeria şi loan Popescu, Petre Ciobanu, Vasile Slănină, Raveca Prelipceanu, George Galan, pentru a nu cita decât o parte din numele unor aşezări şi pe cel al autorilor monografiilor închinate acestora.
Realizatorul celor dintâi monografii ştiinţifice, moderne, Dimitrie Guşti, ajunge la convingerea că, deşi „toate satele se aseamănă, ele nu sunt identice", ci formează o lume în care ni se înfăţişează, ca într-un imens caleidoscop, acea unitate în diversitate; ea ne dezvăluie atât elementele comune, cât şi pe cele specifice; fiecare în parte şi toate laolaltă formează imaginea ţării. Şi aceste monografii, aidoma unor ingenioase, tainice, miraculoase oglinzi, ne revedem şi înţelegem înaintaşii, moşii şi strămoşii, ne lăsăm noi înşine paşii, trecerea, însemnele strădaniilor, preocupărilor, realizărilor zilnice, ca pe un testament sacru, tăcut şi elocvent, pentru copii şi nepoţi, pentru urmaşii, care numai în acest fel ne vor cunoaşte, mâine.
Diti salba bogată a autorilor de monografii săteşti din ultimii ani, ni se detaşează şi înfăţişează, între cei mai iscusiţi şi neobosiţi cronicari ai satelor în care s-au născut, ori în care au lucrat şi s-au afirmat, profesorii Ion Cernat şi Elena Lazarovici. Ei au realizat şi publicat împreună, în anul 2002, lucrarea 600 de ani de istorie ai satului Vama. Studii şi schiţe monografice (editura PIM, Iaşi, 2002, 356p.), iar în acest an, 2006, cea de a doua monografie, Mitocul Dragomirnei, satul de lângă „cordun".
La originea ambelor lucrări se află un îndemn sufletesc, născut şi întreţinut permanent ca un foc sacru, dinlăuntrul fiinţei lor. Ion Cernat, deşi născut la Filipeni, pe meleaguri băcăuane, după absolvirea Facultăţii de Istorie-filozofie, secţia de istorie - limba şi literatura română, de la Universitatea „Al. I. Cuza" Iaşi, a devenit fiul adoptiv al satului Vama. Cântărindu-i faptele şi cinstindu-i hărnicia şi omenia, localnicii l-au adoptat şi considerat întotdeauna de-al lor; se mândresc şi îl preţuiesc. Colaboratoarea lui, Elena Lazarovici s-a născut şi a copilărit la Mitocu Dragomirnei, dar a fost colegă de facultate cu Ion Cernat şi, după absolvirea studiilor universitare, destinul a voit să acţioneze în aşa fel încât ea să lucreze o viaţă întreagă tot la şcoala din Vama, care i-a devenit „mica patrie adoptivă"; lucrând împreună cu colegul ei la monografia satului Vama. Nu şi-a uitat sau abandonat nici „dragostea" dintâi, satul în care a văzut prima oară lumina soarelui, unde a descifrat buchiile cărţii, unde a copilărit şi auzit primele poveşti, legende, istorisiri despre Mitocu Dragomirnei, unde-a aflat şi încrustat pe răbojul inimii fragede şi curate acea ademenitoare şi cuceritoare lume ancestrală de datini, obiceiuri, mituri şi rituri, în care se concentrează şi fiinţează obârşia îndepărtată şi întreaga evoluţie a comunităţii rurale natale.
Acestor îndemnuri permanente şi ardente ale inimii li s-au adăugat şi armonizat alte două elemente şi componente ale vieţii şi activităţii celor doi slujitori ai şcolii: Ion Cernat a umblat şi cochetat multă vreme cu muza poeziei - care fără să-1 fi proclamat şi consacrat poet, 1-a hărăzit cu o anume uşurinţă, înclinaţie, vibraţie într-ale scrisului; colega sa, Elena Lazarovici, s-a dovedit mai aplecată, tentată, chemată spre cercetare, spre preţuirea şi iscodirea unor documente, arhive, mărturii, din care să poată afla, completa,, dezvolta, corecta cu noi informaţii cele ce se ştiu până la această dată. în acest fel, între cei doi colegi s-a închegat şi permanentizat o unitate bazată pe complementaritate, care a dat şi continuă să dea roade.
Noua lor carte, Mitocul Dragomirnei, satul de lângă „cordun" poartă aşadar pecetea acestei fericite îmbinări - între aptitudinea, iscuţinţa de-a exprima şi aşeza într-o limbă frumoasă, limpede, literară, caldă, în care nu lipsesc pulsaţiile, vibraţiile inimii, pe de o parte, iar pe de alta, abundenţa, varietatea informaţiilor, dintre care o mulţime inedite, găsite cu destule dificultăţi şi adversităţi, după toate vicisitudinile prin care au trecut până azi fondurile arhivistice în general şi cele ale Bucovinei în special.
Dintru început, noua carte monografică, Mitocul Dragomirnei, satul de lângă „cordun", atrage atenţia specialistului şi iubitorului de istorie prin seriozitatea, rigurozitatea cu care autorii s-au documentat şi au explorat cvasiexhaustiv fondurile arhivelor Naţionale, filiala Suceava, cele ale Prefecturii, Serviciului Administraţiei, Mitropoliei Bucovinei, Camerei agricole, Consiliului agricol judeţean, Inspectoratului şcolar, apoi, fapt mai rar întâlnit la alţi autori de monografii - arhiva parohiei săteşti, cu condica născuţilor, căsătoriţilor şi morţilor, cu Protocolul poruncilor şi consemnările făcute de preoţii satului, cu unele lacune, între anii 1785-1918. La aceste izvoare valoroase, numeroase, autorii adaugă o bogată salbă de documente edite, aproape toate publicaţiile vremii, apărute la Cernăuţi, Suceava, Câmpulung Moldovenesc ori Bucureşti (referitoare la Bucovina), o impresionantă listă de lucrări generale, speciale, studii, articole, note, însemnări privind zona şi localitatea cercetată.
O a doua calitate majoră a monografiei este arhitectura complexă a lucrării, compartimentată pe 12 capitole, însoţite de trimiteri la izvoare, hărţi cadastrale, mărturii arheologice, numismatice, documentare, precum şi o amplă bibliografie. Valoarea ştiinţifică a lucrării este sporită de un foarte util indice general şi, de asemenea, scurte rezumate în limbile germană, engleză şi franceză, pentru ca o astfel de lucrare să poată fi semnalată şi căutată şi de către specialiştii interesaţi de peste hotare.
Fără a ne propune să rezumăm întreaga lucrare, vom semnala, totuşi, că, în primul capitol, de pildă, Locuri şi oameni, după ce se fac referiri la consideraţiile geografice şi istorice necesare, la primele dovezi arheologice şi istorice, la elementele de vechime, continuitate şi unitate din toate epocile, se adaugă un subcapitol extrem de valoros, care lipseşte în aproape toate monografiile săteşti: „o istorie nescrisă: toponimia minoră a satului" cu înşiruirea şi explicarea termenilor de sorginte latină, slavă veche, bulgară, maghiară, turcă şi greacă (p. 15- 20), care sugerează contactul românilor cu populaţiile dintr-o zonă mai largă.
Lăsăm Măriei Sale, cititorului, întreaga plAeerc şi libertate de-a intra în universul acestei cărţi, dc a-şi satisface setea de cunoaştere, curiozitatea ştiinţifică, de-a analiza şi evalua cl însuşi dorinţa şi încercarea salutară şi temerară a autorilor. Iii au dorit şi s au căznit să ne conducă, după priceperea şi mijloacele ce le-au stat la îndemână, în toate ungherele vieţii materiale şi spirituale ale istoriei acestei aşezări, în timp şi spaţiu. Unii vor intra şi medita la vremurile urzirii şi zidirii Mănăstirii Dragomima. Alţii vor face cunoştinţă cu personalitatea polivalentă, proeminentă a ctitorului acestui neegalabil şi durabil lăcaş, Anastasie Crimca, teolog, ierarh, scriitor, artist, portretist, miniaturist, copist, om înzestrat cu aşa multe şi alese daruri, care a primit toiagul de episcop la 19 iunie 1600, când era „domn peste tustrele ţările române" Mihai Viteazul, acel Anastasie Crimca ale cărui lucrări, cele mai multe rămase în manuscris, până astăzi, sunt păstrate şi considerate podoabe de preţ ale spiritualităţii medievale, în muzee, la Londra, Viena, ori la Academia Română şi chiar în această atât de des vizitată şi mereu admirată zidire a sa, Dragomirna. Vor fi dintre aceia, care vor dori să afle ce s-a întâmplat cu mitocul Dragomirnei în anii stăpânirii Casei de Hasburg, cu colonizări, imigrări, amestec de etnii, limbi, religii, lume şi schimbări de nume ori în zilele acelor nesperate şi mereu înnoite şi sporite speranţe şi acţiuni întru emancipare şi eliberare, la 1918, când s-a întregit şi sporit România în hotarele ei fireşti, legitime, omeneşti. Rolul şcolii şi al bisericii, al unor societăţi, cabinete, personalităţi locale, ori cum au trecut ţăranii de aici prin vâltorile şi ororile celor două războaie mondiale, modul cum îşi organizează şi împodobesc casele, portul popular, datinile, obiceiurile, credinţele, sau acea perioadă istorică mult discutată şi contestată, adusă şi impusă mai ales de ocupanţi şi prelungită între anii 1945-1989 - toate acestea şi multe alte aspecte au voit şi s-au străduit să le cerceteze şi să le înfăţişeze autorii monografiei. Şi pentru că istoricul e un profet, care priveşte viitorul cu ochii aţintiţi spre trecut, autorii monografiei de faţă nu puteau să nu încheie cu un capitol intitulat, nu se putea altfel, decât Gânduri de viitor, fiindcă nimic din ce facem astăzi nu poate să nu încorporeze şi grija viitorului.
„în gândirea foarte multor oameni - scriu autorii monografiei - s-a conturat ideea că e deajuns să avem stat de drept, pluripartitism, democraţie, libertatea de a călători, ca alţii să vină să ne facă ceea ce trebuie să facem noi. Mai presus, trebuie să spunem că se aşteaptă de la NATO şi Uniunea Europeană să curgă lapte şi miere", dar, cred, în fine, autorii că, în fapt, numai „ceea ce-ţi faci singur, prin efort propriu, este durabil şi profitabil. Această poziţie nu exclude investiţiile, indiferent de unde provin, pentru valorificarea resurselor locale, pentru locuri de muncă, pentru creşterea gradului de confort şi civilizaţie".
Monografia are meritul - datorat autorilor - de-a descifra şi releva şi „acea preocupare de viitor", pe care „o găsim şi la diriguitorii de astăzi ai comunei Mitocu Dragomirnei, care constată că trebuie făcut ceva pentru ancorarea satului pe coordonatele modernităţii, pentru a nu rămâne o anexă agrară a municipiului Suceava" (p. 345).
Iată numai câteva argumente pentru a-i felicita pe autori şi a considera lucrarea lor monografică o carte nu numai plină de informaţie, ci şi o invitaţie spre meditaţie, pentru generaţiile de astăzi şi cele de mâine, care pot face în aşa fel încât astăzi să fie mai bine decât ieri şi mâine mai bine decât astăzi.
Cloudy (59 oF • 15 oC)